Proleasing Motors își reduce amprenta de CO2 cu peste 400 tone pe an
Ploiești, septembrie 2022: Proleasing Motors a demarat, în noiembrie 2021, un amplu proiect de modernizare a punctelor sale de lucru din Prahova, Buzău și Dâmbovița, prin instalarea de soluții nepoluante, bazate pe panouri ce folosesc energia solară. Proiectul de instalare a 4 centrale fotovoltaice a fost finalizat prin racordarea la rețeaua națională de distribuție energie electrică în luna august. Este începutul unei etape importante de modernizare a afacerii ce are drept obiectiv reducerea emisiilor de carbon, creșterea eficienței energetice și reducerea costurilor.
Valoarea investiției în centralele fotovoltaice instalate în sediile Proleasing Motors este de 170.000 € și a fost finanțată exclusiv din fonduri proprii.
Având o putere totală instalată de 250 kWp, se așteaptă să producă o cantitate medie anuală de 310 MWh și să contribuie astfel la reducerea emisiilor de CO2 cu peste 400 de tone pe an.
“Așa cum ne-am digitalizat activitatea, așa cum am îmbunătățit constant experiența clienților în relația cu noi, am decis să ne implicăm și să aducem soluții green afacerii noastre pentru a reduce amprenta de carbon în urma activității noastre. Am adus, cu timpul, și alte upgrade-uri, cum ar fi stațiile de încărcare pentru mașini electrice și hibride: 2 posturi de încărcare Ford cu putere de 22 kW, instalate la sediile din Blejoi, Buzău, Aninoasa și 2 pentru Hyundai, la sediul Ploiești Vest. Avem, de asemenea, 3 puncte de 22 kW la sediul BMW și suntem în discuții avansate pentru achiziția și montajul unei stații de tip “fast charger” de 50 kW, alături de un încă un post de 22 kW la sediul BMW din Blejoi”, menționează Lucian Alexe, CEO Proleasing Grup.
Proleasing Motors are un vast istoric pozitiv în ceea ce privește îmbrățișarea inovațiilor în diferite domenii, fiind, în general, pionier când vine vorba despre modernizarea afacerii.
O astfel de abordare vine la pachet cu o serie de provocări din punct de vedere operațional pentru că, în majoritatea cazurilor, este nevoie de o anumită perioadă în care cadrul de implementare în relația cu autoritățile și alți jucători din piață implicați în certificarea și, respectiv, acreditarea, noilor demersuri să fie suficient de pregătit astfel încât lucrurile să avanseze într-un ritm optim. Este și cazul demersurilor pentru obținerea certificatului de prosumator.
“Cea mai dificilă etapă a fost cea de racordare a acestor centrale fotovoltaice la rețeaua de distribuție și, implicit, obținerea certificatului de prosumator. Din punct de vedere sistemic, se simte că în țara noastră lucrurile sunt încă la început. Deși noi ne-am mobilizat repede și am încărcat documentația completă în platforma online, procesul de aprobare a punerii în funcțiune si de obținere a certificatului de prosumator s-a dovedit a fi de durată. În cazul in care acest proces ar fi decurs fără întârzieri, conform ordinelor ANRE, soluțiile noastre fotovoltaice ar fi putut să fie date în folosință și să producă energia non-poluantă pe care ne-o doream, mult mai devreme. Ne bucurăm, însă că „am prins” lunile de vară, perioadă în care beneficiem de intervale orare însorite generoase, centrala funcționând la capacitate maximă, astfel încât primele rezultate se simt deja. Contăm pe faptul că, în viitorul apropiat, lucrurile se vor fluidiza și încurajăm și alți jucători din piață să adopte soluția panourilor fotovoltaice împreună cu o abordare a rezultatelor pe termen lung”, adaugă Lucian Alexe.
***
Despre Proleasing Motors
Înființată în 2001, Proleasing Motors este companie cu capital exclusiv românesc, lider al vânzărilor de mașini noi din județele Prahova, Dâmbovița și Buzău, cu o cotă de piață estimată la peste 25% din totalul pieței regionale. În prezent, Proleasing Motors derulează activități de vânzare și reparație în 3 centre autorizate Ford – în Ploiești, Buzău și Târgoviște, 1 centru BMW – în Ploiești si 1 centru Hyundai – în Ploiești.
Sediul central este localizat la ieşirea din Ploieşti spre Buzău, pe strada Şoseaua Ploieşti-Buzău DN 1B Nr. 505.
Contact Proleasing Grup
Departament Marketing: marketing@proleasing.ro
Telefon: 0729.998.639