Proleasing Motors sărbătorește 15 ani cu motoarele turate
Prezentare Eveniment
Proleasing Motors, dealer şi service autorizat pentru mărcile FORD, BMW şi MINI, aniversează anul acesta 15 ani de activitate, printr-o serie de evenimente desfăşurate la showroom-urile din Ploieşti, în perioada 15-21 aprilie 2016. Evenimentele sunt deschise publicului larg, invitat să descopere povestea şi istoria Proleasing Motors într-un mod cât mai inedit.
În cadrul evenimentelelor, vizitatorii vor avea ocazia de a participa la o expoziţie aniversară cu totul specială: imagini din istoria companiei şi modele Ford şi BMW care au făcut istorie în ultimii 15 ani vor fi prezentate chiar de membrii echipei. Se vor putea viziona şi filme de colecţie BMW şi Ford în sala de cinema amenajată în showroom. În plus, organizatorii au pregătit pentru participanţi o expoziţie tech cu produse hardware şi software care include mărci precum Apple, Vector Watch, Canon, Microsoft sau HTC, dar şi un proiect de tehnologie realizat de liceeni ploieşteni – o imprimantă 3D construită cu resurse proprii.
O parte din evenimentele aniversare vor fi incluse în programul ”Săptămâna Altfel”, un program de activităţi extraşcolare destinat elevilor. Aceştia vor putea să viziteze expoziţiile şi să răspundă unor provocări creative, la finalul cărora vor avea ocazia să câştige premii oferite de către organizator şi partenerii implicaţi în eveniment.
După ce a debutat cu proiecţii speciale în Bucureşti, documentarul “No Limits” este prezentat în premieră, la Ploieşti. Protagonistul poveşti este Alessandro Zanardi, un pilot cu palmares redutabil, cu experienţă în Formula 1 şi campion IndyCar (CART), eroul unei reveniri fără precedent în sporturile cu motor după accidentul din 2001 în urma căruia şi-a pierdut ambele picioare. Zanardi a reuşit, după revenire, să câştige curse în Campionatul Mondial de Turisme (FIA WTCC) şi apoi titluri mondiale şi medalii de aur pentru handbike la competiţiile paralimpice de la Londra. Filmul va fi unul din elementele inedite din cadrul programului şcolar “Săptămâna altfel”.
”Anul acesta, cu ocazia aniversării a 15 ani de activitate, suntem mai aproape ca oricând de clienţii noştri, dar nu numai de ei. În cadrul evenimentelor aniversare care vor avea loc la showroom-urile Proleasing Motors, toţi cei care ne vor trece pragul vor afla povestea noastră, cu provocările şi reuşitele pe care le-am întâmpinat pe parcursul acestor 15 ani. Iar, pentru că privim cu entuziasm spre viitor, am hotărât să aducem la noi o expoziţie de tehnologie unică în plan local, care ne dorim să transmită, simbolic, viziunea noastră pe termen lung. Vă aşteptăm în număr cât mai mare, în perioada 15-19 aprilie în showroom-uri pentru a descoperi toate surprizele pe care le-am pregătit şi pentru a vizita expoziţiile”, declară Lucian Alexe, Director General Proleasing Motors.
Istoria Proleasing a început în februarie 2001, odată cu înfiinţarea companiei independente de leasing Pro Leasing SA. Din decembrie 2001, a început activitatea de vânzări pentru brandul FORD. În august 2005, Proleasing Motors SRL s-a desprins din Pro Leasing SA, preluând activitatea pentru FORD. Din martie 2013, Proleasing Motors a devenit dealer autorizat pentru mărcile BMW şi MINI.
În cadrul companiei Proleasing Motors îşi desfăşoară activitatea 121 de angajaţi, localizaţi la sediile din Ploieşti, Buzău şi Târgovişte. Cei mai mulţi angajaţi se găsesc la sediul central din Ploiesti, unde funcţionează trei centre integrate de vânzări şi service, FORD, BMW şi MINI, cât şi divizia centrală pentru vânzări autorulate.