Automobile Noi şi Service
Proleasing Motors este unul dintre cei mai longevivi și importanți dealeri Ford la nivel național, cu centre integrate vânzări – service auto în orașele Ploiești, Buzău și Târgoviște, deschise începând cu anul 2001. În această perioadă, Proleasing a fost premiat de 4 ori cu distincția Chairman Award, cel mai înalt calificativ oferit dealerilor din rețeaua Ford, a fost desemnat dealerul anului 2016 în Customer Care – în rețeaua națională BMW, a fost numit Campion în Business în anul 2016 și a fost de 12 ori Laureat în Topul Firmelor Prahovene, fiind distins cu Prima Poziție în categoria companiilor medii.
Dealership-ul autorizat BMW a fost inaugurat în Ploiești în 2013, după 5 ani de activitate susținută, în plină criză. Urmare a unei investiții de 2 milioane euro, cel mai nou dealership Proleasing Motors integrează, pe o suprafață de peste 2.000m2, primul showroom BMW din România dezvoltat după noile standarde internaționale ale mărcii și un centru integrat service și piese de schimb.
Un alt pas important în dezvoltarea ofertei Grupului a fost făcut la începutul lui 2018, odată cu adăugarea brandului Hyundai în portofoliu, cât și cu extinderea ofertei de service.
Pe parcursul celor 17 ani de activitate în distribuția și reparația auto, Proleasing a realizat investiții totale de 9,15 milioane de euro în infrastructură, dezvoltarea capabilităților de service, echipamente specifice și, nu în ultimul rând, logistică IT pentru gestionarea relației cu clienții.
Echipele de consultanți vânzări și service, certificate internațional în standardele mărcilor pe care Proleasing le distribuie, stau la dispoziția clienților cu informații, recomandări și suport.
Automobile Rulate
Website-ul www.rulate-proleasing.ro reprezintă vârful de lance cu care Proleasing Motors, dealer Ford cu istorie de 15 ani, dar și dealer autorizat BMW din 2013, a pornit să cucerească piața comerțului cu autovehicule rulate.
Lansată recent, această platformă are în spate 1 an de investiții susținute în dezvoltarea unei divizii dedicate automobilelor rulate. Aceste investiții s-au concretizat în crearea unui departament cu personal specializat pentru achiziție și vânzare, în alocarea unor resurse speciale în service-urile autorizate Proleasing pentru testarea și verificarea autorulatelor comercializate și, nu în ultimul rând, în dezvoltarea unui sistem informatic de management al stocurilor și comenzilor cu actualizare în timp real.
Toate automobilele rulate date spre vânzare sunt însoțite de istoricul de reparații și sunt verificate încă o dată în service-urile Proleasing Motors. Aceasta înseamnă că dealerul oferă garanția rulajului 100% real și se asigură că automobilul este complet pregătit pentru a intra în posesia noului său proprietar.
Pro Leasing Partener
Viziunea Pro Leasing Partener SRL este de a oferi servicii de finanțare competitive și de a răspunde astfel așteptărilor clienților noștri prin calitate și profesionalism. Dorim să furnizăm servicii la cele mai ridicate standarde, să asigurăm flexibilitatea și transparența operațiunilor, să construim parteneriate de afaceri durabile. Societatea a fost înființată la începutul anului 2001, cu scopul de a oferi servicii de finanțare prin leasing și este în prezent una dintre cele mai active societăți de leasing independente din Județele Prahova, Buzău și Dâmbovița, cu un portofoliu de peste 800 de clienți, societăți comerciale, persoane fizice si persoane fizice autorizate din România. Pro Leasing Partener SRL promovează conceptul de finanțare rapidă și flexibilă. Noi întotdeauna analizăm și găsim soluții!
Începând cu anul 2020, Pro Leasing Partener SRL vine în întâmpinarea clienților, oferind soluții noi de finanțare sub formă de contracte de chirie pe termen mediu și lung (leasing operațional).
Știm că eficiența financiară a unei societăți provine din predictibilitatea gestionăriii cu ușurință a resurselor, cheltuielilor neprevăzute și investițiilor companiei. În acest caz, prin noile servicii oferite, clienții noștri beneficiază de un sistem de rate fixe în cadrul unui contract de închiriere (leasing operațional) fără avans.
Magazine Online Piese
Proleasing Motors a lansat 3 platforme de comerț online cu piese de schimb și accesorii originale ale mărcilor auto pentru care compania este distribuitor și service autorizat.
Prin intermediul celor 3 magazine online pentru piese originale Ford, BMW și MINI, Proleasing își propune să aducă o gamă completă de produse necesare reparațiilor sau accesorizării auto la distanță de un click de consumatori.
În funcție de nevoile clienților sau de informațiile de care aceștia dispun pentru achiziție, căutarea produselor necesare în magazinele online se poate face în funcție de marcă, model, an de fabricație, alte criterii cumulative sau, în mod direct, prin introducerea codului de produs, dacă acesta este cunoscut.
În plus, pentru a fi siguri de alegerea realizată, clienții se pot consulta cu specialiștii Proleasing prin intermediul serviciului de asistență online disponibil.
Piesele și accesoriile aflate în stocul Proleasing se livrează în termen de 72h de la realizarea comenzii. Pentru oricare din produsele originale Ford, BMW sau MINI, care nu există în stoc, specialiștii Proleasing se vor asigura că aprovizionarea de la producător se realizează în cel mai scurt timp posibil.
Magazin Online Roţi
Proleasing oferă celor interesați posibilitatea de a achiziționa online anvelope și jante pentru orice model de autoturism, cât și seturi de roți complete pentru modelele BMW, MINI și Ford, aflate în portofoliul de dealer al companiei, printr-o platformă de comerț online cu roți:
www.roti-proleasing.ro.
Prin intermediul serviciului de asistență online, disponibil pe platforma de comerț, clienții se pot asigura că primesc toate informațiile necesare unei achiziții avizate, din stoc sau la comandă. Echipa de specialiști Proleasing oferă consiliere în vederea realizării celei mai bune alegeri pentru fiecare autoturism și se asigură că produsele sunt livrate la cele mai înalte standarde de calitate. Pentru produsele aflate în stoc, livrarea se face în maxim 72 de ore.
În plus, ca urmare a unor investiții în dezvoltarea capabilităților de depozitare, Proleasing Motors oferă clienților săi posibilitatea de a accesa un nou serviciu în portofoliul companiei: Hotelul de anvelope, prin care se asigură depozitarea în condiții optime a roților și anvelopelor de sezon.